Protocol de izolare a elevilor cu simptome specifice COVIC-19, 15.02.2021
- Postat in: 15-02-2021
Protocol
de izolare a elevilor cu simptome specifice COVID-19
Acest protocol se aplică atunci când
elevii prezintă în timpul orelor de curs/pauzelor simptome specifice infecției
cu SARS-COV-2.
Simptomatologia specifică infecției cu
SARS-COV-2 include: febră, tuse, dificultăți respiratorii, diaree,
vărsături, mialgii, stare general modificată.
Pașii care trebuie parcurși atunci când
un elev prezintă în timpul orelor de curs/pauzelor simptome specifice infecției
cu SARS-COV-2:
- Dacă evenimentul are loc în timpul
orelor de curs, cadrul didactic anunță conducerea școlii sau persoana responsabilă
de coordonarea activităților de prevenire a infecției cu SARS-COV-2 despre
starea elevului (telefonic, din clasă)
- Dacă evenimentul are loc în timpul pauzelor, însuși elevul
sau unul dintre colegi anunță conducerea școlii sau persoana responsabilă
de coordonarea activităților de prevenire a infecției cu SARS-COV-2 despre
starea colegului (telefonic, din clasă)
- Elevul cu simptomatologia
descrisă mai sus este condus la camera de izolare de către cadrul didactic
și/sau persoana responsabilă de coordonarea activităților de prevenire a
infecției cu SARS-COV-2
- Persoana responsabilă de
coordonarea activităților de prevenire a infecției cu SARS-COV-2/persoana
prezentă la recepție ia legătura cu un cadru didactic prezent în școală
(medic sau asistent medical – maistru instructor), care cunoaște procedura
de testare cu test antigen rapid
- Persoana desemnată pentru
testarea elevului merge în camera de izolare, discută cu elevul asupra
simptomelor și îi cere consimțământul scris (conform formularului anexat)
pentru testare cu test antigen rapid
- Se așteaptă rezultatul testului,
elevul fiind tot în camera de izolare
- În funcție de rezultatul testului
se procedează astfel:
-
dacă
testul este negativ, elevului i se acordă primul ajutor în vederea ameliorării
simptomelor, iar acesta poate decide dacă se întoarce în sala de clasă sau
pleacă acasă;
-
dacă testul este pozitiv, se anunță DSPMB și împreună cu aceasta se
decid următorii pași. In imposibilitatea de a lua legătura cu DSPMB, cu acordul
elevului, se apelează serviciul de urgență 112. Dacă acesta nu este de acord,
atunci este sfătuit, să sune pe cineva apropiat care îl poate ajuta să meargă
acasă în siguranță și să ia legătura cu medicul de familie, să facă un test PCR.
- Camera de izolare este aerisită și
dezinfectată cu substanțe dezinfectante avizate și UVC.
Conducerea școlii